Powered By Blogger

marți, 4 octombrie 2011

Revoluţie MONDIALĂ pe 15 octombrie 2011

Vezi mesajul celor care cheamă la Revoluţie MONDIALĂ pe 15 octombrie 2011 
     Autor: ROBERT VERESS
                2 octombrie 2011

  Se prefigurează o mişcare amplă de protest, care se va desfăşura, simultan, începând cu 15 octombrie 2011, în oraşe din zeci de ţări.
Pornită la New York, ca un protest împotriva corporaţiilor financiare, OWS (Ocupy Wall Street) tinde să se transforme într-o revoluţie planetară cu consecinţe încă nebănuite.
   La o primă vedere, OWS pare o simplă „zvârcolire a socialismului”, ce poate fi ridiculizată de liberali şi de economiştii apropiaţi  acestora.     Este aberant să ceri anularea datoriilor bancare - aceasta este una dintre revendicările celor care, zilele acestea, ocupă Liberty Plaza şi Podul Brooklyn.
    Ar fi pe principiul „Hoţul    strigă hoţii!”.
    Cu toate acestea, aşa cum a declarat la CNN şi regizorul Michael Moore, majoritatea americanilor simpatizează cu protestele din New York şi nu este exclus ca mulţi să li se alăture acolo sau în alte oraşe, în zilele şi săptămânile ce vor urma.
    De la cele câteva scandări împotriva corporatiştilor care au generat criza şi prosperă în continuare, „pe spatele celor săraci”, s-a ajuns, rapid, la un mesaj cu rezonanţă în inimile tuturor celor afectaţi de criza globală. S-a ajuns la un mesaj care cheamă la o Revoluţie care să producă o „schimbare adevărată”. Deşi mesajul este pacifist, videoclipul de promovare pe youtube conţine şi imagini ale confruntărilor violente anterioare dintre manifestanţi şi forţele de ordine, din decursul protestelor de anul acesta, din SUA şi Europa. În plus, mascota mişcării este masca din filmul „V de la Vendetta”, care, deşi are o concluzie generoasă, umanistă, este plin de scene violente.
     Iată ce se spune în mesaj:
„Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi anti-sociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor săi, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVĂRATĂ, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor UNI! Revoluţia Globală – 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de TINE! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta”.

 
   Cine este în spatele mişcării OSW şi a Revoluţiei din 15 octombrie? Unii vor arăta spre socialişti şi spre serviciile secrete ruse. Televiziunea de ştiri RT, finanţată de Moscova, a prezentat reportaje „incendiare” de la New York, încă din primele zile ale mişcării, în timp ce mediile tradiţionale occidentale au păstrat tăcerea asupra subiectului. Doar arestările de sămbătă au făcut înconjurul lumii, pe toate canalele.
Cert este că, oficial, promotorii mişcării sunt persoane cvasinecunoscute, cel mai proeminent fiind un fost membru de campanie al unui candidat la alegerile prezindeţiale din SUA, din 2008.
Regizorul Michael Moore i-a vizitat pe protestatarii din Wall Street şi, cum spuneam, a fost invitat la CNN să vorbească despre OWS. Cunoscut pentru mai multe pelicule în care a blamat regimul republican al lui George Bush pentru atentatele din 11 septembrie 2011 şi cartelurile financiare americane pentru criza declanşată în 2008, Moore a susţinut că OSW poate fi începutul unei adevărate revoluţii.
Protestatarii din Liberty Plaza au fost vizitaţi şi de actriţa Suzan Sarandon, care şi-a declarat solidaritatea cu cauza acestora. "Îi înţeleg foarte bine. Personal, nu am fost afectată de maşinaţiunile celor de pe Wall Street, dar dacă mi-aş fi pierdut averea din cauza lor, aş fi fost teribil de mânioasă", a spus Sarandon.
Se pare că, pe 15 octombrie, în afara SUA, cele mai ample proteste vor fi în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia şi Israel. Şi în Ungaria s-au anunţat proteste pe 15 octombrie.

luni, 3 octombrie 2011

De-ale lui ...Păstorel Teodoreanu








Alexandru O. Teodoreanu (1894 - 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.
A rămas în literatura română prin epigramele sale.
În caz ca numele Teodoreanu sună cunoscut, ... a fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (1897 - 1954) (La Medeleni 1924 - 1928, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia)


 
EPITAF:

Aici doarme Păstorel,
Băiat bun şi suflet fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin!

Cand era internat în Dealul Filaretului la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor (în Bucureşti), a scris ultima lui epigramă. A murit după câteva zile:


Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!

  

La venirea ruşilor:
Pe drumeagul din cătun
Venea ieri un rus şi-un tun;
Tunul rus
Şi rusul tun!
Armistiţiul ne-a impus
Să dăm boii pentru rus!
Ca să completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!
Statuii ostaşului sovietic:
Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atât de sus,
Ca să te vadă popoarele…
Sau fiindcă-ţi put picioarele?
Votaţi soarele!
Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de cur!

Radioului (unde era invitat să intre prin str. Temişana, adică prin spate)
De un an şi jumătate
Mă băgaţi numai prin spate,
Pe când eu, întreaga viaţă
V-am băgat numai…. prin faţă!

Diviziei Tudor Vladimirescu, decimată la Debreţin
Din falnic vânător de munte
Mi te-a făcut Ana pandur!
Întâi ţi-i-nfipt o stea în frunte
Şi-apoi un Debreţin în cur!

Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari

Căpitane,
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!

După alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: “Votaţi soarele!”
Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Ca făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în….. soare!
Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.

Catren omagial către Caragiale:
Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern…

La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:
Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când va plimbaţi
Să nu călcaţi în … ce creaţi!

Guvernul Groza:
În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul…. în acest guvern!

ZECE MEMBRI DE PARTID
 Zece membri de partid
Visau viaţă nouă
Unul a vorbit în vis,
Şi-au rămas doar nouă…
Nouă membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a răscopt din ei,
Şi-au rămas doar opt!
Opt membri de partid
Au trecut la fapte …
Unul a trecut la Tito !
Şi-au rămas doar şapte!
Şapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Şi-au rămas doar şase!
Şase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat greşit
Şi-au rămas doar cinci!
Cinci membri de partid,
Când au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Şi-au rămas doar patru!
Patru membri de partid
Şi cam toţi evrei,
Unul a plecat în Eretz
Şi-au rămas doar trei!
Trei membri de partid
Vorbeau de război!
Unul a vorbit cam mult,
Şi-au rămas doar doi!
Doi membri de partid
Mândri ca păunul..
Unul a înnebunit,
Şi-a rămas doar unul!
Un membru de partid,
Cel mai lămurit.
A plecat cu ONeTe-ul
Şi n-a mai venit!
ZERO membri de partid,
Luptă pentru pace.
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face!
Steaua
Câte stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră….
***
Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.
***
RECLAMĂ
Îmi spunea un beţivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!
La restaurantul Uniunii Scriitorilor:
Beau băieţii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii… turnători !

Prin anii ’30 Viorica Porumbacu a scris nişte versuri de adânca simţire şi vibraţie de genul:
” O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc…..”

A doua zi Păstorel:
“Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din “Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Ca în …chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”

După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:
Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă..
Iată, totuşi, una care v-a scăpat:
Caligula Imperator
A făcut din cal – senator,
Petru Groza – mai sinistru
A făcut din bou – ministru.

AMERICANILOR
Dacă şi de astă dată
Se retrag din Orient,
Mă fac porumbelul păcii
Şi mă cac pe occident!
Mircea Ionescu -Quintus:
Să-nchinăm paharul
Pentru Păstorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el

Mulţumim  **** pentru pont !

Uneori e mai bine să îţi vezi de treburile tale...


Un cal deprimat se tolăneşte pe jos şi nu mai vrea pentru nimic în lume să se mai ridice.
Stăpânul disperat, nereuşind să-l convingă să se ridice, cheamă veterinarul.
Acesta, sosit imediat, examinează animalul şi zice:
“E foarte grav, singura soluţie sunt aceste pastile pe care i le vei da câteva zile; dacă nu reacţionează, trebuie eutanasiat.”

Porcul a auzit totul şi fuge la cal:
“Ridică-te, ridică-te, altfel se sfârşeste rău!!!”
Dar calul nu reacţionează şi dă încăpăţânat din cap.

A doua zi, veterinarul vine din nou să vadă efectul pilulelor:
“Nu reacţionează, mai aşteptăm o zi, dar cred că nu sunt speranţe!“.

Porcul auzind, fuge din nou la cal:
“Trebuie să te scoli, altfel vei păţi mari necazuri!”
Dar calul, nimic.
A treia zi, constatând lipsa progreselor, veterinarul îi cere stăpânului:
“Du-te după carabină, a venit timpul să-l scăpăm pe bietul animal de chinuri!”

Porcul fuge disperat la cal:
“Trebuie să reacţionezi, e ultima ocazie, te rog, ăştia sunt gata să te omoare!!!”
Calul se ridică, se scutură, face câteva mişcări de dans, o ia la fugă în galop şi sare câteva obstacole.

Stăpânul, care ţinea mult la calul său, foarte fericit îi spune veterinarului:
“Mulţumesc mult, eşti un medic minunat, ai făcut un miracol!
Trebuie neapărat să sărbătorim evenimentul!
Haideţi iute să tăiem porcul şi să facem o masă mare” 

........................................
Morala? Uneori e mai bine să îţi vezi de treburile tale!